Ce înseamnă să faci “value investing” când investești la bursă

Dacă ești interesant de investiții la bursă, cu siguranță ai auzit de termenul “value investing” de cel puțin câteva ori. În acest articol vom explica ce înseamnă să faci value investing, de ce unele companii pot fi subevaluate și cum să identificăm acele companii.

Ce este “value investing”?

Value investing este o strategie de investiții ce implică achiziționarea acțiunilor care se tranzacționează la un preț mult mai mic decât valoarea lor intrinsecă. Cu alte cuvinte, cei care fac value investing cumpără acțiuni care sunt subevaluate, știind că prețul acestora va crește în viitor, aceste acțiuni ajungând la valoarea lor reală.

Conceptul de “value investing” a fost prezentat în 1930 de către Benjamin Graham și David Dodd,urmând să fie popularizat prin intermediul cărții The Intelligent Investor, considerată una dintre cele mai bune cărți de investiții de către Warren Buffett.

Ce face că unele acțiuni să fie subevaluate?

Mai jos sunt câteva dintre motivele pentru care o companie ar putea fi subevoluata:

  1. Condițiile macroeconomice

În cazul în care economia este în recesiune, majoritatea companiilor listate la bursă vor înregistra un trend descendent când vine vorba de prețul acțiunilor lor. Asta reprezintă o oportunitate pentru cei care vor să investească în anumite companii, știind că prețul acțiunilor lor va crește odată ce economia își revine la normal.

  1. Performanța dezamăgitoare

În unele cazuri, companiile pot raporta profituri dezamăgitoare care nu se ridică la așteptările anlistilor. Chiar dacă uneori acest lucru nu trebuie văzut ca un semnal de alarmă , unii investitori pot reacționa emoțional și vinde acțiunile pe care le dețin, determinând scăderea prețului acțiunilor companiei.

  1. Căderea piețelor bursiere

De-a lungul timpului au existat numeroase “market crash-uri” care au șters de pe piața sute de miliarde de dolari, falimentând multe companii.  Bula “.com” de la începutul anilor 2000, criza financiară din 2008 sau pandemia de coronavirus sunt câteva dintre evenimentele care au avut un impact negativ asupra burselor. Chiar dacă prețul acțiunilor scade masiv în timpul acestor crize, valoare intrinsecă a celor mai promițătoare companii rămâne neschimbată și asta reprezintă o oportunitate pentru investitorii ce vor să facă value investing.

  1. Investitorii nu înțeleg anumite industrii

Există și cazuri în care investitorii nu sunt capabili să înțeleagă anumite industrii și să vadă direcția în care acestea vor evolua în viitor. Deoarece unele dintre aceste companii sunt ignorate de investitorii mari, prețul acțiunilor tinde să rămână destul de mic, chiar dacă valoarea adevărată a companiei poate fi destul de mare.

  1. Compania taie din dividende

S-a întâmplat în trecut că unele companii să reducă dividendele pe care le plătesc investitorilor. Chiar dacă acest lucru să întâmplă din motive bine întemeiate, unii investitori aleg să își vândă acțiunile și să se îndrepte spre alte companii care plătesc dividende mai mari. Asta duce la scăderea prețului acțiunilor, și reprezintă o oportunitate bună pentru investitorii care au analizat compania în detaliu și îi știu adevărata valoare.

  1. Știri negative referitoare la companie

Chiar dacă se întâmplă rar, au existat în trecut cazuri în care unele companii au fost acuzate de fraudă sau implicate în diferite scandaluri. Asta are un efect negativ asupra percepției investitorilor care își vând acțiunile ducând prețul în jos. În 2015, grupul Volkswagen a fost acuzat de Autoritatea de Protecţie a Mediului din Statele Unite că a manipulat testele de emisii şi de consum pentru modelele diesel vândute peste Ocean. Asta a dus la o scădere de 20% în prețul acțiunilor VW, cea mai mare scădere într-o singură zi din istoria gigantului auto.

Cum determini valoarea intrinsecă a unei acțiuni?

Pentru a determina valoare intrinsecă a unei acțiuni și a identifica o companie care este subevaluată, cei mai mulți investitori folosesc analiză fundamentală. Asta implică studiul rezultatelor financiare raportate de companii și tragerea unor concluzii privind evoluția afacerii în anii ce vor urmă.

  1. Raportul preț / profit (P/E)

Raportul P/E reprezintă raportul dintre prețul pe acțiune și venitul obținut pe acțiune, și este unul din cele mai simple modalități de a află dacă prețul acțiunilor unei companii este subevaluat sau nu.

De cele mai multe ori, dacă o companie are un P/E scăzut înseamnă că această companie este subevaluată, deoarece prețul acțiunilor companiei respective este relativ mic în raport cu profitul obținut de companie.

  1. Raportul preț / valoare contabilă

Raportul preț / valoare contabilă măsoară prețul de piață al acțiunilor unei companii în raport cu valoarea contabilă a acelor acțiuni.

În general, cu cât valoarea P/B este mai redusă (între 0 şi 1), cu atât acţiunea este mai subevaluată. Valorile P/B cuprinse între 1 şi 2 sugerează că o companie este corect evaluată, iar valorile mai mari de 2 ne arată că o companie este supraevaluată. 

  1. Raportul preț / Free Cash Flow

Free Cash Flow este un indicator care arată sănătatea financiară și profitabilitatea unei companii, măsurând diferența dintre fluxul de numerar din activitatea operațională (cash flow - banii încasați de companie) și cheltuielile companiei.

Raportul preț / free cash flow se calculează împărțind valoarea de piață a tuturor acțiunilor unei companii la acest indicator numit Free Cash Flow. Cu cât acest rezultat este mai mic, cu atât compania este considerată mai subevaluată.

  1. Randamentul dividendelor

Acest indicator se calculează împărțind valoarea dividendului plătit pe fiecare acțiune la prețul acțiunii. Teoria randamentului dividendelor susține că cu cât randamentul este mai mare și prețul acțiunii este mai mic, cu atât acea companie este subevaluată. Dacă randamentul dividendelor este mic, iar prețul pe acțiune este ridicat, asta înseamnă că acea companie este supraevaluată.

Spre final, trebuie să clarificăm că indicatorii menționați mai sus nu pot determina cu exactitate dacă o companie este subevaluată sau nu, și de aceea este indicat să cercetați atât compania cât și competiția cât mai amănunțit.  

Deschide Cont Demo Gratuit
Deschide Cont Gratuit Aici
Deschide Cont Demo GratuitDeschide Cont Gratuit Aici

What’s a Rich Text element?

The rich text element allows you to create and format headings, paragraphs, blockquotes, images, and video all in one place instead of having to add and format them individually. Just double-click and easily create content.

Static and dynamic content editing

A rich text element can be used with static or dynamic content. For static content, just drop it into any page and begin editing. For dynamic content, add a rich text field to any collection and then connect a rich text element to that field in the settings panel. Voila!

How to customize formatting for each rich text

Headings, paragraphs, blockquotes, figures, images, and figure captions can all be styled after a class is added to the rich text element using the "When inside of" nested selector system.

Vrei să tranzacționezi?
Alege unul dintre brokerii recomandați mai jos și tranzacționează acțiuni, ETF-uri, criptomonede și alte active fără comision.
  • 2200+ CFD-uri
  • Aplicație de mobil
  • Suport limba română
  • Planuri de investiții
  • Alerte de preț
  • $0
    Depozit minim
    logo visa
logo mastercard
logo skrilllogo paypal
    Top Broker
    Deschide Cont
  • 4593 acțiuni
  • Aplicație de mobil
  • Suport 24/7
  • Copy trading
  • $100
    Depozit minim
    logo visa
logo mastercard
logo skrilllogo paypal
    Top Broker
    Deschide Cont
  • CySEC (#250/14)
  • Cont Demo gratuit
  • CFD-uri pe Acțiuni și ETF-uri
  • Levier: 30:1 Conturi retail
  • $100
    Depozit minim
    logo visa
logo mastercard
logo skrilllogo paypal
    Top Broker
    Deschide Cont

    Disclaimer: CFD-urile sunt instrumente complexe și prezintă un risc ridicat de a pierde bani rapid din cauza efectului de levier. Între 74-89% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri. Trebuie să luați în considerare dacă sunteți în măsură să suportați riscul de a vă pierde investiția.

    Acest site conține linkuri către diverși brokeri. Dacă faceți o achiziție prin intermediul unuia dintre aceste linkuri, Investmag poate primi o compensație.

    Vrei să cumperi acțiuni?
    Alege unul dintre brokerii recomandați mai jos și cumpără acțiuni, ETF-uri, criptomonede și alte active fără comision sau alte taxe.
    $100
    Depozit minim
    Deschide cont
    $0
    Depozit minim
    Deschide cont
    $100
    Depozit minim
    Deschide cont